Ca si majoritatea creatiilor lirice ale lui Mihai Eminescu, poezia „Vorbeste-ncet" este o creatie dedicata in intregime dragostei.
Structura poeziei este una cu forma fixa, poezia fiind alcatuita din doua catrene si doua tertine, rima catrenelor este imbratisata iar a tertinelor de forma „cdc" . Datorita acestei structuri poezia „Vorbeste-ncet" este un sonet, avand ca tema dragostea.
Poetul abordeaza aceasta dragoste prin intermediul unui discurs de dragoste realizat ca o declaratie de dragoste adresate iubitei direct folosind verbe la imperativ inca din titlul poeziei, la inceputul fiecarei strofe si a pronumelui personal la persoana a II-a care sugereaza prezenta unui interlocutor.
Este prezent monologul deoarece este absenta vocea persoanei iubite in timp ce vocea poetului este prezenta pe tot parcursului poeziei. Chiar daca dialogul ce presupune comunicare intre doua persoane este absent din cauza inexistentei unui raspuns verbal la rugamintile poetului, se realizeaza o comunicare intre cei doi pentru ca iubita ii raspunde poetului prin gesturi, astfel schitand un dialog de dragoste bazat pe exprimarea sentimentelor fie prin vorbe, fie prin gesturi.
Poezia este conceputa ca o declaratie de dragoste adresata persoanei iubite ale carei gesturi le considera raspunsuri afirmative la rugamintile neincetate ale poetului, fapt ce ii incurajeaza sentimentele.
Poetul insista pe puterea de convingere a ochilor ce exprima o multitudine de sentimente: mila, dragoste, durere.
Numeroasele substantive si adjective realizeaza portretul iubitei din care se desprind atribute ca trasaturi angelice ale fetei, profunzimea ochilor. Fermecat de aceasta imagine angelica, poetul idolatrizeaza aceasta figura astfel rugamintile lui se transforma in rugaciuni catre un „scump inger sfant".
Iubita reprezinta pentru poet sensul vietii, motivul existentei, singurul lucru care conteaza cu adevarat.
Figurile de stil ca metafora: „dulcea mea lumina", comparatia: „vorba ta ca lamura de miere", epitetul: „inteles cuminte" intregesc portretul iubitei. Toate aceste figuri de stil realizeaza un portret al iubitei atat moral cat si fizic deoarece putem din aceste versuri sa deducem ca iubita este una blanda, dulce, inocenta avand un chip angelic, asemenea unui inger sfant iar profunzimea ochilor exprima mila, dragoste, durere, sentimente ce orice indragostit la un moment dat le are.
joi, 15 martie 2012
Vorbeste-ncet
 | ||
| Vorbeste-ncet Vorbeste-ncet,urmeaza inainte Cu glasul tau,izvor de mangaiere, Caci vorba ta-i ca lamura de miere Si intelesul ei e prea cuminte. Sa pot sa te privesc incet- n-as cere Nimica alta,scumpe inger sfinte, Cand ochii tai imi spun fara cuvinte S-arata mila, dragoste, durere. Tu, idol scump si dulcea mea lumina, Ramai in bratul meu intotdeauna Caci numai tie al meu suflet se inchina. Vorbeste-ncet,priveste-ma intruna... De chipul tau viata mea e plina: Pot fi minuni, ca tine nu-i nici una. |
Genul epic
Genul epic cuprinde acele opere literare în care ideile și sentimentele autorului nu sunt transmise direct, ca în cazul genului liric, ci indirect, prin intermediul acțiunii și al personajelor. Genului epic îi corespunde, ca mod de expunere, narațiunea.
Subspecii ale genului epic
Genul epic este reprezentat prin numeroase specii literare:
- intr-o opera epica exista un narator(povestitor),exista personaje(participanti la actiune) si exista actiune(desfasurarea intamplarilor intr-o anumita ordine;
- modul de expunere predominant al operelor epice este narațiunea;
- cuprinde totalitatea operelor epice populare sau culte;
- este genul literar care cuprinde texte în proză sau în versuri, în care un narator povestește ceva;
- elementele definitorii ale operei epice sunt: naratorul, acțiunea, personajele, preponderența narațiunii ca mod de expunere;
- autorul este persoana care imaginează și scrie un text;
- naratorul este vocea care relatează întâmplarile.
Structura narativă:
- Alternanța este procedeul prin care sunt prezentate în paralel două fire narative într-un text;
- Înlănțuirea este procedeul de legare a secvențelor într-o operă epică, care constă în dispunerea cronologică a întâmplărilor unele după altele;
- Inserția este procedeul care constă în includerea unei povești în alta(povestirea în ramă) într-o operă epică.
Perspectiva narativă:
- Narațiunea poate fi relatată la persoana I sau la persoana a III-a:
- Narațiunea la persoana I (când naratorul povestește despre sine). El își asumă astfel atât rolul de narator, cât și pe acela de personaj implicat în evenimentele relatate;
- Narațiunea la persoana a III-a (când naratorul povestește despre alții). El pare, adesea, că știe totul despre întâmplările relatate, despre gândurile, intențiile și sentimentele personajelor.
Momentele subiectului:
1.Expozițiunea (fixează spațiul, timpul, personajele și motivul/motivele conflictului);
2.Intriga (momentul în care se declanșează conflictul între personaje);
3.Desfășurarea acțiunii (prezintă întâmplările într-o ordine cronologică);
4.Punctul culminant (corespunde momentului celui mai tensionat al conflictului);
5.Deznodământul (momentul rezolvării conflictului).
Spațiul și timpul:
- Indicii de spațiu vizează așezarea în spațiu a obiectelor și deplasarea în spațiu a personajelor;
- Indicii de timp sunt acele cuvinte care fac referire la momentul acțiunii.
Modalități de expunere:
Modalitățile de expunere sunt : narațiunea, descrierea și dialogul.
- Narațiunea este un mod de expunere care prezintă o succesiune de întâmplări petrecute într-o ordine cronologică.
-Descrierea este un mod de expunere care constă în prezentarea sugestivă a unor obiecte, personaje si fenomene ale naturii. Descrierea literară reflectă sentimentele și impresiile celui care privește și descrie.
Descrierea este: a: obiectivă - oferă informații într-o anumită manieră, conform cu realitatea; b: subiectivă - oferă informații filtrate prin viziunea autorului. Ea creează o anumită impresie și/sau emoție asupra cititorului. Este marcată de felul cum percepe sau își imaginează obiectul descris cel care face descrierea.
-Dialogul este un mod de expunere alcătuit dintr-o înlănțuire de replici ,prin care se reproduce o discuție între două sau mai multe personaje. Ca mijloc de caracterizare al personajelor, dialogul se referă la: felul de a vorbi, felul de a gândi, comportamentul și atitudinile personajelor caracterizate.
Personajele pot fi: 1. Principale; 2. Secundare(au un rol mai puțin important); 3. Episodice(nu apar decat in cateva episoade); 4. Figurante(simpli martoi). 5. Personajele dinamice se schimba in timp, de obicei, in urma rezolvarii unui conflict central sau dupa ce se confrunta cu o criza majora. De obicei, personajele dinamice tind sa fie personaje principale mai degraba decat secundare, pentru ca rezolvarea conflictului este rolul major al personajelor centrale.
6. Personajele statice(nu se schimba in timp; personalitatea lor nu se transforma si nici nu evolueaza).
7. Personajele complexe(sunt oameni cu stari conflictuale si contradictorii).
8. Personajele plate(sunt opusul celor complexe. Aceasta personalitate literara este notabila pentru o singura trasatura principala).
9. Personajele stereotip(sunt acelea care au devenit conventionale prin utilizarea repetata in diverse tipuri de povestiri. Sunt instantaneu recunoscute de cititori sau membrii audientei. Exemple de persoanaje stereotip: detectivul cinic, dar moral, omul de stiinta nebun, tocilarul cu ochelari, etc. Aceste personaje sunt in mod normal unidimensionale, plate, dar, uneori au stari conflictuale profunde. De exemplu: Hamlet).
10. Protagoniste(sunt personajele principale. Acestea nu sunt intotdeauna persoane admirabile, pozitive, pot fi niste anti-eroi; cu toate acestea, trebuie sa ceara implicare din partea cititorului sau chiar empatie).
11. Anti-eroul(este, de obicei, protagonistul, caruia ii lipseste nobletea conventionala a mintii si care se zbate pentru valori care nu sunt considerate universal admirabile).
12. Antagonistul(este personajul, sau chiar situatia opozant/protagonistului. Cu alte cuvinte, este obstacolul pe care protagonistul trebuie sa-l depaseasca).
13. Personaj simbolic(poate fi oricare dintre ele, a carei existenta reprezinta o idee majora sau aspect al societatii. De exemplu, in Stapanul mustelor, Piggy este simbolul atat al ratiunii, cat si al slabiciunii fizice a civilizatiei moderne; Jack, pe de alta parte, simbolizeaza tendintele violente, pe care William Golding le considera parte din natura umana).
Structura operelor epice
În general, operele epice sunt structurate după momentele subiectului:- Expozițiunea (fixează spațiul, timpul, unele personaje și împrejurările conflictului)
- Intriga (momentul în care se declanșează conflictul între personajele narațiunii)
- Desfășurarea acțiunii (prezintă întâmplările cronologic)
- Punctul culminant (momentul cel mai tensionat al conflictului)
- Deznodământul (momentul rezolvării conflictului)
- Situația inițială(momentul actual)
- Evenimentul care schimbă situația inițială
- Desfășurarea acțiunii(la fel ca și termenul vechi)
- Depășirea situației dificile sau Punctul de maximă tensiune
- Situația finala
Subspecii ale genului epic
Genul epic este reprezentat prin numeroase specii literare:
În versuri
- Baladă (creație populară inițial, intrată apoi în setul de specii al literaturii culte)
- Legendă (vezi precizarea de mai sus)
- Epopee (sau Cântec epic)
- Fabulă
În proză
- Anecdotă
- Autobiografie
- Basm
- Biografie
- Jurnal intim
- Memorii
- Mit
- Nuvelă
- Povestire
- Reportaj
- Roman
- Schiță
- Parabola
GENUL EPIC
Genul epic:- intr-o opera epica exista un narator(povestitor),exista personaje(participanti la actiune) si exista actiune(desfasurarea intamplarilor intr-o anumita ordine;
- modul de expunere predominant al operelor epice este narațiunea;
- cuprinde totalitatea operelor epice populare sau culte;
- este genul literar care cuprinde texte în proză sau în versuri, în care un narator povestește ceva;
- elementele definitorii ale operei epice sunt: naratorul, acțiunea, personajele, preponderența narațiunii ca mod de expunere;
- autorul este persoana care imaginează și scrie un text;
- naratorul este vocea care relatează întâmplarile.
Structura narativă:
- Alternanța este procedeul prin care sunt prezentate în paralel două fire narative într-un text;
- Înlănțuirea este procedeul de legare a secvențelor într-o operă epică, care constă în dispunerea cronologică a întâmplărilor unele după altele;
- Inserția este procedeul care constă în includerea unei povești în alta(povestirea în ramă) într-o operă epică.
Perspectiva narativă:
- Narațiunea poate fi relatată la persoana I sau la persoana a III-a:
- Narațiunea la persoana I (când naratorul povestește despre sine). El își asumă astfel atât rolul de narator, cât și pe acela de personaj implicat în evenimentele relatate;
- Narațiunea la persoana a III-a (când naratorul povestește despre alții). El pare, adesea, că știe totul despre întâmplările relatate, despre gândurile, intențiile și sentimentele personajelor.
Momentele subiectului:
1.Expozițiunea (fixează spațiul, timpul, personajele și motivul/motivele conflictului);
2.Intriga (momentul în care se declanșează conflictul între personaje);
3.Desfășurarea acțiunii (prezintă întâmplările într-o ordine cronologică);
4.Punctul culminant (corespunde momentului celui mai tensionat al conflictului);
5.Deznodământul (momentul rezolvării conflictului).
Spațiul și timpul:
- Indicii de spațiu vizează așezarea în spațiu a obiectelor și deplasarea în spațiu a personajelor;
- Indicii de timp sunt acele cuvinte care fac referire la momentul acțiunii.
Modalități de expunere:
Modalitățile de expunere sunt : narațiunea, descrierea și dialogul.
- Narațiunea este un mod de expunere care prezintă o succesiune de întâmplări petrecute într-o ordine cronologică.
-Descrierea este un mod de expunere care constă în prezentarea sugestivă a unor obiecte, personaje si fenomene ale naturii. Descrierea literară reflectă sentimentele și impresiile celui care privește și descrie.
Descrierea este: a: obiectivă - oferă informații într-o anumită manieră, conform cu realitatea; b: subiectivă - oferă informații filtrate prin viziunea autorului. Ea creează o anumită impresie și/sau emoție asupra cititorului. Este marcată de felul cum percepe sau își imaginează obiectul descris cel care face descrierea.
-Dialogul este un mod de expunere alcătuit dintr-o înlănțuire de replici ,prin care se reproduce o discuție între două sau mai multe personaje. Ca mijloc de caracterizare al personajelor, dialogul se referă la: felul de a vorbi, felul de a gândi, comportamentul și atitudinile personajelor caracterizate.
Personajele pot fi: 1. Principale; 2. Secundare(au un rol mai puțin important); 3. Episodice(nu apar decat in cateva episoade); 4. Figurante(simpli martoi). 5. Personajele dinamice se schimba in timp, de obicei, in urma rezolvarii unui conflict central sau dupa ce se confrunta cu o criza majora. De obicei, personajele dinamice tind sa fie personaje principale mai degraba decat secundare, pentru ca rezolvarea conflictului este rolul major al personajelor centrale.
6. Personajele statice(nu se schimba in timp; personalitatea lor nu se transforma si nici nu evolueaza).
7. Personajele complexe(sunt oameni cu stari conflictuale si contradictorii).
8. Personajele plate(sunt opusul celor complexe. Aceasta personalitate literara este notabila pentru o singura trasatura principala).
9. Personajele stereotip(sunt acelea care au devenit conventionale prin utilizarea repetata in diverse tipuri de povestiri. Sunt instantaneu recunoscute de cititori sau membrii audientei. Exemple de persoanaje stereotip: detectivul cinic, dar moral, omul de stiinta nebun, tocilarul cu ochelari, etc. Aceste personaje sunt in mod normal unidimensionale, plate, dar, uneori au stari conflictuale profunde. De exemplu: Hamlet).
10. Protagoniste(sunt personajele principale. Acestea nu sunt intotdeauna persoane admirabile, pozitive, pot fi niste anti-eroi; cu toate acestea, trebuie sa ceara implicare din partea cititorului sau chiar empatie).
11. Anti-eroul(este, de obicei, protagonistul, caruia ii lipseste nobletea conventionala a mintii si care se zbate pentru valori care nu sunt considerate universal admirabile).
12. Antagonistul(este personajul, sau chiar situatia opozant/protagonistului. Cu alte cuvinte, este obstacolul pe care protagonistul trebuie sa-l depaseasca).
13. Personaj simbolic(poate fi oricare dintre ele, a carei existenta reprezinta o idee majora sau aspect al societatii. De exemplu, in Stapanul mustelor, Piggy este simbolul atat al ratiunii, cat si al slabiciunii fizice a civilizatiei moderne; Jack, pe de alta parte, simbolizeaza tendintele violente, pe care William Golding le considera parte din natura umana).
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)